Prin ochii mei...

 Sunt aici. Sunt aici să te încurajez. Asta simt.Asta fac. Ceva mai puternic decât mine mă împinge să scriu asta pentru tine. Să scriu o binecuvântare care va ajunge să fie citită de tine, de cel ce ai nevoie. Lucrul pe care  mi-l doresc, cel pentru care mă rog e ca tu să aflii ce înseamnă bucuria Cerului. Să aflii cum e să dormi liniștit, să nu te mai temi, să nu îți mai pui întrebări ci să găsești totul privind în sus. Privind la Cel ce e în control. La Cel ce dormea liniștit în barcă în toiul furtunii știind că totul urma să se umple de pace la Cuvântul Său. Vreau ca tu să începi să trăiești această pace despre care eu scriu. Să o trăiești și să o guști din plin. Ce te desparte de ea? E o rugăciune. Cere-o și ți se va da. Lasă-ți sufletul să atingă Cerul.Să stea în brațele Celui ce l-a creat.                              Nimic nu e mai împlinitor decât să fii în casa în care te-ai născut.

     E așa interesat cum lucrează Dumnezeu. Mereu rămân uimită de lucrările lui...El are un mod aparte prin care să-ți reamintească  cine ești și care e scopul tău. Spun asta din propria experiență. În momentele în care mă lăsam condusă de tot ce e în jur, persoane, sentimente (nocive) și trăiri. Le savuram așa mult cu atâta pasiune ca și cum nimic din toate cele..nu ar fi putut să dispară vreodată. Dar cu timpul,persoanele s-au dovedit a nu fi acele suflete pe care le-am apreciat la început, s-au dovedit a fi niște impresii, imagini, nicidecum esență și adevăr. Sentimentele nocive...de ce le numesc așa? Pentru că din extazul,adrenalina și fericirea care m-au marcat inițial , spre sfârșit se transformaseră într-un foc. Un foc ce pe zi ce trecea mă consuma tot mai mult. Am lăsat mereu durerea să-și facă cuib în viața mea, considerând-o parte din mine. Și poate chiar așa e. Dar ea mă afunda, în loc să mă invețe și să mă crească, mă lovea și mai mult. Sau poate nu știam eu cum să mă folos

     E atât de ușor... E atât de ușor atunci când știi pe Cine cauți. E atât de ușor când știi pentru Cine trăiești. Când știi pe Cine vrei să urmezi... E atât de ușor când ai un scop, un țel, când îți cunoști originea și vrei să ajungi la El.  E atât de ușor să știi Cine te-a creat și în ce circumstanțe te-a contemplat. Să știi că nu ești la întâmplare, că ai fost ținut în brațe încă dinainte să te naști, că ești protejat și contezi. Că pentru cineva contezi atât de mult încât viața și-a dat-o pentru tine. O condamnare grea, dar victorioasă, pentru că a făcut-o din IUBIRE. Să-ți dorești să-L întâlnești în persoană și mai mult de atât să-L poți îmbrățișa,   să-I cazi la picioare și să-L poți săruta .Să-L privești în față, plin de siguranță. De siguranța CERULUI, de siguranța VEȘNICIEI. 

   Mă uit în jur...și îmi dau seama ce Dumnezeu mare avem. Văd toata creația Lui și nu pot să nu mă uimesc.  E atât de perfectă. Avem un Dumnezeu  așa perfect. Studiez medicina...și cu cât invăț mai mult și aflu mai multe despre corpul omenesc, îmi dau seama ca Dumnezeu  e cel mai mare artist. Fiecare piesă  a corpului e așezată în locul potrivit pentru a forma o unitate, pentru a funcționa impreună cu alte piese atunci când sunt puse în legătură. O mică greșeală și totul  ar fi fost spulberat..distrus..dar în creația lui Dumnezeu nu există greșeală...nici măcar  o mica defecțiune. Corpul omenesc  e poate cel mai complex lucru creat,  cu atâta grijă...suntem așa binecuvântați pentru că Dumnezeu și-a arătat cea mai mare atenție în procesul nostru de formare. Cu atât mai mult trebuie să-i arătăm toată mulțumirea pe care o avem față de El. Pentru bunătatea cu, care a avut  grijă  de noi, încă de la inceput ca totul sa functioneze în modul corect.   Acele piese desp

                         Sunt îndrăgostită. Mă cuceresc îmbrățișările, cuvintele pline de pozitivism, oamenii și modul în care pot arăta că le pasă. Mă cuceresc vorbele pline de emoții și sentimente. Mă cuceresc faptele ce vor mereu să demonstreze ceva.  Mă cuceresc oamenii devotați, plini de  o dorință de schimbare și autodepășire.. o dorință de cunoaștere și o continuă învățare.Sunt indrăgostită de tot ce mă înconjoară.  Simt și arăt. Scriu și trăiesc.  Scriu seara când totul e mai profund..când sufletul vorbește și creierul execută..când gândurile se pierd prin adâncuri.  Scriu dimineața când totul e mai limpede..mai clar și sufletul meu vede adevărata realitate. Simt, gândesc și scriu.

        Ploaie. Furtună. Strigăte. Pierdere. Lacrimi. Durere. Toate astea trăite în interior. Uneori parcă mai au puțin și ies. Uneori vor să se facă auzite. Dar tac. Știu că așa e cel mai bine. Poate că e adevărat. Poate că nu. Dar încă pot sta acolo, în adânc. • Pentru cât timp? - Nu știu.  • Ce va fi când vor ieși? - Eliberare, pace...sau poate un uragan. Vom afla.