Când intervine Dumnezeu

 

   E așa interesat cum lucrează Dumnezeu. Mereu rămân uimită de lucrările lui...El are un mod aparte prin care să-ți reamintească  cine ești și care e scopul tău. Spun asta din propria experiență. În momentele în care mă lăsam condusă de tot ce e în jur, persoane, sentimente (nocive) și trăiri. Le savuram așa mult cu atâta pasiune ca și cum nimic din toate cele..nu ar fi putut să dispară vreodată. Dar cu timpul,persoanele s-au dovedit a nu fi acele suflete pe care le-am apreciat la început, s-au dovedit a fi niște impresii, imagini, nicidecum esență și adevăr. Sentimentele nocive...de ce le numesc așa? Pentru că din extazul,adrenalina și fericirea care m-au marcat inițial , spre sfârșit se transformaseră într-un foc. Un foc ce pe zi ce trecea mă consuma tot mai mult. Am lăsat mereu durerea să-și facă cuib în viața mea, considerând-o parte din mine. Și poate chiar așa e. Dar ea mă afunda, în loc să mă invețe și să mă crească, mă lovea și mai mult. Sau poate nu știam eu cum să mă folosesc de ea..și cum să o controlez. Insă acum, am învățat să o ascund, să o fac nevăzută și să o eliberez doar când obosesc, când am nevoie de o pauză, când las garda jos. 

   În toate astea...Dumnezeu a avut rolul principal. El a fost și va fi mereu protagonistul vieții mele. A avut grijă să demascheze toate acele trăiri false, să le dezbrace pentru ca eu să le văd cu adevărat ce sunt, niște simple trăiri fără un drum, fără scop, care nu duc nicăieri, ca un abur ce apare și dispare. Niște oameni ce se duc așa cum i poartă vântul, fără idealuri și valori.

   Sunt fascinată de modul în care Dumnezeu a lucrat și lucrează în viața mea. De faptul că nu m-a uitat, nu m-a alungat și nu mi-a luat dreptul la Cer. Din contră...mereu a avut grijă să nu uit cine sunt, să  mă așeze din nou pe cale.

Pe calea mea.